Franarea – AMG Driving Academy
In cel de-al doilea episod din AMG Driving Academy, Tommy Kendall ne explica cea mai buna metoda de a frana atunci cand ne aflam pe un circuit. Cel mai important lucru de retinut pentru condusul de zi cu zi este faptul ca blocarea rotilor creste distanta de franare cu 30%. Din acest caz cea mai eficienta metoda de franare este de a apasa frana pana la limita blocarii rotilor. Acest lucru este suportat de un sistem ca ABS-ul, totusi rolul principal al acestuia este de a oferi soferului un control sporit asupra directiei masinii. Daca pedala de frana nu este apasata pana la limita, si in acest caz distanta de franare va creste.
Pozitia Corecta la Volan – AMG Driving Academy
Desi pana acum am vorbit despre cum este bine sa conducem preventiv, cred ca a venit timpul sa invatam cate ceva si din lumea sportiva. Cei de la Mercedes-Benz AMG Driving Academy America ne introduc in lumea condusului sportiv prin intermediul a catorva filmulete educative. Intr-adevar vorbim despre 2 stiluri diferite, dar atunci cand vine vorba de siguranta rutiera masurile care trebuie luate de soferi sunt aproape identice. Condusul sportiv pe un circuit inchis ne ajuta sa reactionam mai rapid si sa controlam mai bine masina in conditii extreme. Din acest motiv, un pilot experimentat, Tommy Kendall in acest caz, ne da sfaturi de baza care ne pot fi de mare folos in situatii neprevazute si putin placute de pe drumuri publice. Despre pozitia corecta la volan am vorbit pe larg in Condus preventiv – Pozitia Corecta dar si in articolul legat de experienta Audi din Davos.
Read MoreCondusul in Conditii Meteo Dificile
Condusul pe timp de ploaie, ceata, zapada si chiar soare puternic necesita o atentie sporita si poate fi mult mai stresant decat atunci cand conducem in conditii normale. Acesti factori reduc vizibilitatea si cresc riscul de a derapa si pierde controlul masinii…
- Reducerea vitezei nu numai ca este recomandata dar de cele mai multe ori este esentiala; limita de eroare scade semnificativ iar probabilitatea de a repara o greseala devine din ce in ce mai mica.
- Ploaia foarte puternica poate avea acelasi efect ca si ceata: vizibilitatea scazuta face sa-ti pierzi orientarea fata de ceilalti participanti la trafic. Din aceasta cauza trebuie sa sporim atentia!
- Daca te apropii de o zona cu ceata, redu viteza inainte de a intra in acea zona. Nu stii niciodata peste ce poti da. De aceea este bine sa fii pregatit. Acelasi lucru se aplica si in zonele cu mult fum (i.e. in Romania se practica arderea pasunilor ceea ce poate cauza caramboluri pe drumuri europene sau autostrazi). Asigura-te ca atunci cand te afli la volan pe ceata deasa nu rulezi cu o viteza care te face sa te intrebi/ghicesti ce se afla in fata ta.
- Condu incet pe zapada sau gheata pentru a mentine aderenta. Franarea trebuie facuta usor; pedala de acceleratie cat si frana trebuie tratate cu usurinta pentru a nu pierde controlul asupra rotilor. Vezi: Condusul pe Timp de Iarna.
- Foloseste o treapta de viteza inferioara pentru a reduce din viteza si pentru a mentine aderenta. Vei avea mai mult control asupra franei si acceleratiei atunci cand conduci incet si cu grija.
- Daca e cazul, da prioritate vehiculelor care urca deoarece este mult mai greu sa repui in miscare o masina atunci cand urci un deal. Soferii acestora iti vor aprecia gestul.
- Atentie la soarele puternic care se poate reflecta din celelalte masini sau chiar din parbrizul masinii tale. Mentine parbrizul cat mai curat si foloseste parasolarul sau ochelarii de soare daca ii ai langa tine.
- Controlul electronic al stabilitatii (ESC/ESP) si ABS-ul joaca un rol foarte important in aceste conditii. Aceste sisteme de siguranta activa reduc semnificativ riscul de a pierde controlul volanului. Trebuie de inteles faptul ca ESP-ul si ABS-ul nu sunt invincibile iar legile fizicii se aplica la fel pentru toti.
Masina fara ABS pe carosabil ud si denivelat:
via TAC.
Read MoreAudi Experience in Davos
Robert Scoble, unul dintre cei mai influenti bloggeri din Statele Unite, a poposit pentru ceva vreme in Davos la World Economic Forum unde a luat parte si la Audi Experience. Experienta sa poate fi vizionata in urmatorul clip iar cele mai importante informatii le puteti citi in continuare.
Recomandarile soferilor Audi:
1. Ajustarea pe inaltime a scaunului este primul lucru pe care trebuie sa-l facem cand ne urcam pentru prima oara intr-o masina. Scaunul trebuie sa fie cat mai jos posibil, iar ridicarea acestuia trebuie facuta atat cat e necesar sa vedem ce se intampla in fata masinii.
2. Picioarele nu trebuie sa fie intinse pentru a ajunge la pedale. Daca picioarele sunt intinse, in cazul unui accident, toata forta de impact va fi transferata catre solduri. Mai mult de atat, in aceasta pozitie nu vei putea apasa foarte adanc pedala de frana. Deci, genunchii trebuie sa fie putin indoiti pentru a putea apasa pana la fund pedala de frana si pentru a prelua din forta de impact in cazul unui accident.
3. Un alt lucru pe care cei de la Audi il recomanda este sa ne uitam unde vrem sa mergem. In clip veti vedea cum reprezentantul Audi le spune de 2 ori participantilor sa nu se uite la con ci undeva langa acesta. Dupa cum spuneam intr-un post anterior, soferul trebuie sa se uite tot timpul unde vrea sa ajunga si nu trebuie sa fixeze privirea pe un anumit obiect/obstacol.
Va recomand sa fiti atenti si la modul in care reprezentantul Audi se joaca cu volanul – pozitionarea mainilor si blandetea cu care invarte volanul, dar si la explicatiile date referitoare la derapajul controlat in curba (min 9:40). Despre pozitia corecta la volan am vorbit si aici unde Titi Aur ne explica cum sa ne jucam corect cu volanul.
Read MoreCondus Preventiv #9 – Nu Te Da Batut!
Situatiile de urgenta sunt deseori foarte dificile din multe puncte de vedere. Din acest motiv nu trebuie sa ne dam batuti atunci cand trecem printr-o asemenea situatie.
Daca te indrepti catre un sant si te resemnezi cu acest lucru, ca si in cazul evitarii unui obstacol, creierul nu va face mai nimic iar tu nu vei reactiona sa salvezi situatia. De aceea este important sa nu te dai batut si sa faci tot ce poti pentru a iesi din aceasta situatie neplacuta; creierul va fi de partea ta in acest caz. Mai mult de atat, incercand sa redresezi masina s-ar putea sa fii placut surprins de abilitatile tale, nu stii niciodata cum faci si prinzi putina aderenta pentru a iesi din derapaj.
Read MoreCondus Preventiv #8 – Uita-te unde vrei sa mergi!
Ochii reprezinta unul dintre cele mai importante instrumente pentru soferi. Un lucru destul de elementar dar foarte important de retinut este faptul ca soferul trebuie sa se uite tot timpul unde vrea sa ajunga si nu trebuie sa-si fixeze privirea pe un anumit obiect/obstacol iesit in cale.
In acest caz putem lua ca exemplu un caine care se hotaraste, intr-o fractiune de secunda, sa traverseze strada, lucru destul de intalnit in Romania. Daca fixezi cu privirea cainele, atunci exista o mare sansa sa-l si lovesti: creierul va spune mainilor ca tu te indrepti catre caine. Din acest motiv privirea ta trebuie sa fie mai departe de caine, locul unde doresti sa ajungi fara a lovi obstacolul. In acest caz, creierul va ajuta la coordonarea mainilor pentru a evita cainele si pentru a ajunge in locul dorit.
Asadar, foloseste-ti ochii pentru a te uita unde vrei sa ajungi (peste 20-30 metri) fara sa iti fixezi privirea pe un anumit obiect (doar daca acel obiect se afla dupa obstacolul pe care vrei sa-l eviti: acest principiu se aplica in cazul deraparii).
Trebuie sa mentionez si faptul ca uneori este mai indicat sa lovesti un caine decat sa incerci sa-l eviti si apoi sa pierzi controlul masinii. Deciziile de acest gen au loc in fractiuni de secunda si de cele mai multe ori experienta are rolul cel mai important. Cred ca cea mai buna solutie este sa ne invatam sa privim unde vrem sa ajungem dar la fel de important este si sa evaluam situatia si sa decidem daca o coliziune cu obstacolul respectiv ar avea mai putine consecinte.
Read More



Comentarii Recente