Statistici: ESP-ul si Airbag-ul Cortina

Conform cercetatorilor australieni ESP-ul reduce riscul accidentelor in care o singura masina:

  • este implicata cu pana la 25%
  • cu tractiune integrala este implicata cu pana la 51%
  • este implicata iar soferul a fost ranit cu pana la 28%
  • cu tractiune integrala este implicata iar soferul a fost ranit cu pana la 66%

ESP-ul este sistemul de siguranta activa cu cel mai mare potential de a reduce numarul accidentelor in care o singura masina este implicata.

Pe de alta parte, cercetatorii americani au ajuns la concluzia ca airbag-urile cortina pot reduce numarul deceselor in cazul soferilor cu pana la 40% atunci cand masina este implicata intr-un impact lateral . Airbag-urile cortina protejeaza pasagerii astfel incat acestia sa nu loveasca cu capul masina sau alte obiecte rigide cum ar fi copaci sau stalpi.

Mai mult de atat, echipamente de siguranta precum ESP-ul si airbag-urile cortina pot reduce din deprecierea unei masini. Automobilele echipate cu ESP vor fi mai usor de vandut mai ales ca Uniunea Europeana militeaza puternic pentru echiparea tuturor masinilor noi cu acest sistem de siguranta activa.

In urmatorul clip puteti urmari cum un sofer scapa ca prin urechile acului de un impact violent cu un camion, acest lucru datorandu-se in mare parte ESP-ului de pe camion (remorca a urmat traseul cabinei si nu a derapat necontrolat).

Sursa: howsafeisyourcar.com.au

Read More

Numarul Mortilor din Accidentele Rutiere din Romania a scazut in 2010

Potrivit datelor Politiei Rutiere furnizate catre 0-100.ro, numarul de morti din accidentele rutiere din Romania a scazut cu aproximativ 15% in 2010, fata de 2009. Anul trecut au decedat 2.363 persoane in urma accidentelor rutiere ce au avut loc pe teritoriul Romaniei, cu 433 de oameni mai putini fata de 2009. In ultimii 2 ani s-a inregistrat o scadere a numarului de morti pe soselele patriei. Acelasi lucru nu poate fi spus si despre 2008, in acest an inregistrandu-se un numar record de 3.063 de persoane decedate.

Tot in 2010 a scazut si numarul accidentelor si numarul ranitilor grav – 9.213 incidente, cu 1.000 mai putine fata de 2009, si 8.477 raniti grav, cu 619 mai putini.

Din pacate, Romania se afla in capul clasamentului in Europa la numarul de morti din accidente rutiere la un milion de locuitori – 130, urmatoarea tara clasata fiind Grecia cu 129, urmata de Polonia cu 120 si Bulgaria cu 118.

Aceste date au fost publicate de ETSC – European Transport Safety Council.

Read More

Studiu Goodyear: 30% din Soferi nu Folosesc Anvelope de Iarna

Dunlop SP Winter Sport 3D RunOnFlat. Sursa: tirereviews.net

Un studiu recent efectuat de producatorul de anvelope Goodyear si Dunlop a relevat diferente ingrijoratoare ce tin de informarea soferilor si utilizarea anvelopelor de iarna in mai multe tari Europene. Soferi din 7 tari (Belgia, Franta, Germania, Italia, Polonia, Spania si UK) au luat parte la acest studiu.

In toate cele 7 tari, 72% din soferi au declarat ca stiu despre importanta echiparii corespunzatoare a masinii cu anvelope, cum ar fi anvelope de iarna in sezonul rece, iar 67% au sustinut ca stiu cand este momentul potrivit sa treaca de la anvelope de vara la cele de iarna. Din pacate, 32% din soferii intervievati au declarat ca nu stiu ce fel de cauciucuri folosesc in acel moment.

Din cei 3500 de soferi care au participat la studiu doar 59% folosesc anvelope de iarna, 40% le schimba atunci cand vremea se incalzeste, 11% le schimba in fiecare an, iar 8% le folosesc din cand in cand. Partea ingrijoratoare e ca 30% din soferi nu folosesc cauciucuri de iarna iar 7% le utilizeaza foarte rar.

Dintre soferii care folosesc anvelope de iarna rar sau deloc, 31% au declarat ca pretul acestora este problema (cel mai mare procent fiind in Belgia – 40%).  In Marea Britanie 32% dintre soferi sustin ca nu au avut nevoie de anvelope de iarna, un procent mult mai mare fata de media de 23% din cele 7 tari. Un lucru ingrijorator este faptul ca 16% dintre soferi considera ca anvelopele de iarna nu fac nicio diferenta, 8% completand cu “nu-mi pasa/nu sunt ingrijorat” (in Italia acest procent este de 20%).

Doar 54% din soferi au fost de acord cu metoda corecta de instalare a anvelopelor de iarna – atunci cand temperatura scade sub 7ºC. Restul soferilor fie sunt sceptici fie ignora performanta superioara a cauciucurilor de iarna. Femeile sunt mai putin increzatoare in performantele anvelopelor de iarna, dar acest lucru variaza de la tara la tara. Cei mai increzatori soferi atunci cand vine vorba de utilizarea cauciucurilor potrivite sunt cei din Polonia (96%), Germania (81%) si Italia (79%).

Anvelopele de iarna imbunatatesc semnificativ aderenta si reduc distantele de franare la temperaturi scazute deoarece, spre deosebire de anvelopele de vara, acestea nu isi pierd elasticitatea. Acest lucru le permite sa mentina o tractiune mai buna la temperaturi scazute, precum si in conditii de carosabil umed, zapada, noroi si gheata. Tom Delforge , director de comunicare Goodyear Dunlop pentru EMEA.

Sursa: The Independent, 0-100.ro.

Read More