Centura de Siguranta in Viziunea Copiilor
Desenele fac parte din competitia Be Ready. Be Buckled organizata in SUA de catre FMCSA – Federal Motor Carrier Safety Administration si NHTSA – National Highway Traffic Safety Administration ce incurajeaza soferii profesionisti sa foloseasca centura de siguranta. Lucrarile de arta ce au luat locul I anul trecut apartin lui Adam Carr, elev in clasa a 6-a in Tampa, si lui Vijeyta Revankar, clasa a 2-a din Texas. Competitia are rolul de a educa copiii si de a senzibiliza soferii care ignora centura de siguranta.
Read MoreEuro NCAP Testeaza Primele Vehicule Electrice
In ultima transa de crash-teste efectuate de organizatia independenta europeana, au mai pasit pentru prima oara, pe langa Dacia Duster, si cateva vehicule putin mai speciale – cele electrice. Euro NCAP a supus Mitsubishi-ul i-MiEV la acelasi set de teste ca si o masina echipata cu un motor cu combustie interna. i-MiEV a obtinut 4 stele, rezultat ce arata ca siguranta nu trebuie compromisa nici in cazul autovehiculelor electrice. Acelasi rating poate fi considerat si pentru Citroen C-Zero si Peugeot iOn deoarece acestea au acelasi design si folosesc aceleasi sisteme de siguranta.
Dr. Michiel van Ratingen, Secretar General Euro NCAP, a declarat ca iubitorii de vehicule electrice se pot astepta ca in viitor nivelul de siguranta dintr-o masina cu priza sa fie acelasi cu unul dintr-o masina conventionala. Dupa cum am mentionat, masinile electrice sunt supuse la aceleasi crash-teste dar, totusi, inginerii Euro NCAP acorda o atentie ridicata bateriei: se uita la integritatea bateriei de dupa impact si analizeaza daca deconectarea acesteia in timpul impactului s-a facut cu succes.
Mitsubishi i-MiEV, Citroen C-Zero si Peugeot iOn au obinut un procent de siguranta de 73% in cazul ocupantilor adulti, 78% pentru copii, 48% pentru trecatori si 86% pentru echiparea cu sisteme Safety Assist.
Read MoreInfiniti Lane Departure Prevention
Infiniti Lane Departure Prevention este primul sistem din categoria Safety Assist premiat anul acesta de departamentul Euro NCAP Advanced. Acest sistem este disponibil pe modelul FX ce a fost testat in 2009. Tehnologia folosita se bazeaza in mare parte pe o camera video montata in partea de sus a parbrizului. Imaginile primite prin intermediul acesteia sunt analizate pentru a determina daca masina se deplaseaza corect.
Daca soferul nu semnalizeaza, iar masina se apropie de marcajul drumului, sistemul interpreteaza acest lucru ca o miscare neintentionata a soferului. In acest caz, sistemul transmite un semnal luminos si auditiv iar franele de pe 2 roti laterale sunt actionate usor pentru a repozitiona masina pe centrul benzii de mers. Actionarea celor 2 roti laterale are scopul de a asista soferul, acesta avand control asupra masinii in tot acest timp. Daca soferul raspunde la atentionare, controlul franelor se reduce usor.
Infiniti Lane Departure Prevention recunoaste majoritatea tipurilor de marcaj rutier – alb sau galben, continuu sau intrerupt – pe timp de zi si de noapte si opereaza la viteze ce depasesc 70 km/h. Sub aceasta limita, sistemul se dezactiveaza automat pentru a nu irita sau distrage atentia soferului cu atentionari inutile.
In 2010, Euro NCAP Advanced a premiat alte 2 sisteme similare: Volkswagen Lane Assist si Opel Eye.
Read MorePRE-DRIVE C2X: Siguranta Rutiera si Fluidizarea Traficului
PRE-DRIVE C2X este un proiect sustinut de Uniunea Europeana si are ca obiective cresterea sigurantei rutiere si fluidizarea traficului. Proiectul pune accentul pe comunicarea dintre autovehicule, infrastructura si centre de management al traficului. In acest fel, sistemul folosit este unul de cooperare si care comunica cu soferul prin intermediul a 7 aplicatii: Limited Access Warning, Approaching Emergency Vehicle, Car Breakdown Warning, Green Light Optimal Speed Advisory, In-Vehicle Signage, Road Works Warning si Insurance Financial Services. In urmatorul clip puteti urmari cum functioneaza aceste aplicatii, comunicarea informatiilor din mediul extern catre sofer facandu-se prin intermediul unui ecran instalat pe bord.
Car Breakdown Warning - masina ce se afla in pana transmite informatii catre autovehiculele din apropiere. In acest fel, soferii sunt avertizati si pot lua masurile necesare pentru a evita obstacolul cu succes.
Green Light Optimal Speed Advisory foloseste informatii transmise de semafoare pentru a recomanda o viteza corespunzatoare soferului in asa fel incat sa treaca pe verde. Daca semaforul indica rosu, dar mai e putin timp pana sa se schimbe pe verde, soferul este avertizat pentru a nu opri masina. Acest lucru fluidizeaza traficul si reduce consumul de combustibil, mai ales in cazul masinilor grele.
In-Vehicle Signage tine la curent soferul cu reglementarile din zona in care se afla. Informatiile primite se pot referi la limita de viteza, restrictii de parcare sau greutate. Sistemul poate avertiza soferul in cazul in care nu supune acestor reglementari.
Approaching Emergency Vehicle – autovehiculul de urgenta isi anunta prezenta intr-o anumita zona informand masinile si centrele de trafic din apropiere. Soferii sunt informati de distanta pana la masina de urgenta precum si directia in care aceasta se deplaseaza. Approaching Emergency Vehicle ajuta soferul sa ia masurile potrivite in aceste cazuri: sa elibereze drumul sau sa nu creeze o situatie mai dificila in trafic.
Road Work Warning informeaza masinile din trafic despre prezenta unui drum in lucru. Atunci cand masinile trec pe langa o unitate de informare (RSU – Road Side Unit) aceasta trimite informatii vehiculelor referitoare la drumul in lucru. In acest fel soferii pot incetini, spori atentia sau schimba directia de mers daca drumul este blocat sau aglomerat.
Limited Access Warning - in anumite zone accesul masinilor poate fi restrictionat. Aceste restrictii pot fi legate de nivelul poluarii, de dimensiunea sau greutatea vehiculului (pod, tunel, etc.), sau de tipul marfii transportate. Regulile in aceste zone pot fi usor modificate si transmise catre masini de catre personalul responsabil din centrul de trafic.
Sursa: Volvo Group Global.
Read MoreDacia Duster – 3 Stele Euro NCAP
Dacia Duster a obtinut 3 stele la crash-testele efectuate de Euro NCAP. Incadrata la categoria mini off-road 4X4, Duster-ul a obtinut un scor de doar 28% pentru siguranta pietonilor si 29% pentru safety assist. Din pacate, SUV-ul romanesc se afla sub nivelul de siguranta a modelelor din acelasi segment de pe piata europeana.
Oficialii Euro NCAP afirma ca este dezamagitor ca Renault, compania mama, nu acorda aceeasi importanta sigurantei atunci cand vine vorba de modelele Dacia. In contrast, Mitsubishi ASX si Nissan Juke au obtinut performante foarte bune, obtinand 5 stele. Mai mult, Euro NCAP a acordat 5 stele si micutului MPV Hyundai ix20, fratele geaman al lui KIA Venga, testat in 2010 – amandoua masinile au aceleasi sisteme de siguranta si folosesc aceleasi materiale la interior.
Modelul Duster testat de Euro NCAP a fost 1.5 DCi Laureate. Acesta a obtinut un procent de 74% la protectia adultilor in cazul unui impact frontal si 78% in cazul copiilor.
Impact Frontal – 11 puncte
Habitaclul Daciei Duster a ramas stabil in timpul impactului frontal dar masina a fost penalizata pentru ca usa portbagajului s-a deschis in timpul testului. Protectia la nivelul pieptului (torace) a fost evaluata ca fiind marginala in cazul ambilor pasageri din fata. Masuratorile efectuate la nivelul genunchiului si femurului nu au indicat o problema, dar, in cazul conducatorului auto, s-a considerat ca structurile din bord prezinta un risc de ranire in functie de pozitia si statura soferului. Si aici protectia a fost evaluata ca fiind marginala.
Impact Lateral cu o Masina – 7,2 puncte
In cazul impactului lateral, usa soferului s-a deschis, Dacia Duster primind inca o penalizare.
Impact Lateral cu un Stalp – 6 puncte
In cazul acestui test usile nu s-au deschis dar protectia toracelui la sofer a fost catalogata drept slaba din cauza presiunii ridicate asupra coastelor.
Impact de tip Whiplash – 2,5 puncte
Protectia impotriva leziunilor cervicale in cazul unei coliziuni din spate a fost evaluata ca fiind marginala.
Protectia Copiilor – 78%
Duster-ul a obtinut un maxim de puncte pentru protectia manechinului in varsta de 18 luni. In cazul manechinului de 3 ani, asezat cu fata spre inainte, miscarea in fata a capului a fost bine controlata. In ambele cazuri, Euro NCAP a constatat ca pozitia in cazul unui impact lateral este corespunzatoare. Airbag-ul pasagerului poate fi dezactivat permitand instalarea unui scaun de copil, asezat cu fata spre inapoi. Totusi, producatorul nu informeaza destul de clar statusul airbag-ului din partea dreapta. Pericolul utilizarii unui scaun asezat pe scaunul din dreapta fata fara a dezactiva airbag-ul este explicat destul de clar de catre Dacia, dar eticheta nu este atasata permanent de parasolar.
Protectia Pietonilor – 28%
Nici spoilerul din fata si nici capota masinii nu au obtinut puncte in acest test, oferind o protectie slaba picioarelor pietonilor. Totusi, capota ofera o mai buna protectie in cazul copiilor decat in cazul unui adult.
Safety Assist – 29%
Controlul Electronic al Stabilitatii (ESC) poate fi achizitionat suplimentar si din acest caz Duster-ul nu a punctat la acest capitol. Sistemul de avertizare de la centura de siguranta a soferului face parte din echiparea standard, iar cel pentru pasagerul din dreapta va fi disponibil in curand.
Dacia Logan si Sandero au obtinut acelasi numar de stele in cadrul crash-testelor efectuate de Euro NCAP.
Read More
Un Nou Nivel de Siguranta: Centura Activa + Sistem de Franare Automat
TRW Automotive Holdings Corp., unul dintre cei mai importanti producatori de componente auto din lume, a prezentat cu putin timp in urma un nou sistem de siguranta ce are ca scop cresterea protectiei pasagerilor in cazuri extreme sau reducerea efectelor in cazul unui accident. Acest sistem inteligent include elemente de siguranta activa si pasiva, combinand frana automata in caz de urgenta (AEB – Automatic Emergency Braking) cu sistemul de strangere a centurii de siguranta (ACR – Active Control Retractor). In acest fel, sistemul atrage atentia soferului, pretensioneaza centura pentru a nu lasa corpul pasagerilor sa inainteze in cazul unei franari violente sau a unui impact, si reduce din viteza masinii.
Cele 2 sisteme integrate, AEB si ACR, proceseaza informatii din mediul extern si de la senzorii ce monitorizeaza dinamica masinii. Traficul rutier este analizat cu ajutorul unui radar si a unei camere video. Radarul scaneaza pana la o distanta de 150 de metri in fata masinii iar camera are grija sa detecteze obiectele ce se afla mai aproape de masina, avand un unghi mai mare de actionare.
Daca senzorii detecteaza o situatie critica, soferul este alertat (vizual, auditiv sau tactil) iar sistemul ACR pretensioneaza centura de siguranta, actiune ce are scopul de a avertiza inca o data soferul dar si de a mentine intr-o pozitie cat mai buna corpul pasagerilor inainte ca airbag-urile sa fie activate. Mai mult, sistemul AEB va incepe franarea de urgenta.
In cazul in care senzorii decid ca impactul nu poate fi evitat iar soferul nu ia nicio masura, sistemul ACR intra in actiune pentru a reduce cat mai mult posibil deplasarea pasagerilor inainte. La fel, sistemul AEB aplica o forta de franare mult mai mare pentru a reduce cat mai mult posibil viteza in momentul impactului.
Siteul 0-100.ro afirma ca aceasta tehnologie va fi disponibila pe masini incepand cu 2013, in conditiile in care sistemul ACR este disponibil inca din 2002 pe anumite modele ale producatorilor Mercedes-Benz (vezi PRE-SAFE si PRE-SAFE Brake), Hyundai, Jaguar si Audi.
Sursa: TRW Automotive.
Read MoreLuminile Speciale Devin Obligatorii
Conform 0-100.ro, noile modele de autoturisme si vehicule comerciale usoare lansate incepand cu data de 7 Februarie 2011 si comercializate pe teritoriul Uniunii Europene vor trebui sa fie echipate obligatoriu cu lumini speciale pentru rularea pe timp de zi.
Aceasta masura a fost anuntata inca din 2008 si are scopul de a reduce numarul accidentelor cu 5% si pana la 15% deoarece luminile speciale de zi (DRL – Daytime Running Lights) fac masinile mai vizibile in trafic. Reglementarile se aplica doar automobilelor considerate modele noi si nu masinilor noi. Prima masina produsa in Romania care trebuie sa se supuna acestei prevederi va fi modelul pe care Ford il va produce la sfarsitul acestui an. Incepand cu luna august a anului viitor, camioanele si autobuzele modele noi vor trebui si ele sa se conformeze acestei reglementari.
Dupa cum probabil ati remarcat deja, mai multi constructori de automobile au implementat deja sisteme DRL, cel mai cunoscut fiind Audi, urmat de Mercedes-Benz, Volkswagen, Opel, etc.
Read MoreAudi Experience in Davos
Robert Scoble, unul dintre cei mai influenti bloggeri din Statele Unite, a poposit pentru ceva vreme in Davos la World Economic Forum unde a luat parte si la Audi Experience. Experienta sa poate fi vizionata in urmatorul clip iar cele mai importante informatii le puteti citi in continuare.
Recomandarile soferilor Audi:
1. Ajustarea pe inaltime a scaunului este primul lucru pe care trebuie sa-l facem cand ne urcam pentru prima oara intr-o masina. Scaunul trebuie sa fie cat mai jos posibil, iar ridicarea acestuia trebuie facuta atat cat e necesar sa vedem ce se intampla in fata masinii.
2. Picioarele nu trebuie sa fie intinse pentru a ajunge la pedale. Daca picioarele sunt intinse, in cazul unui accident, toata forta de impact va fi transferata catre solduri. Mai mult de atat, in aceasta pozitie nu vei putea apasa foarte adanc pedala de frana. Deci, genunchii trebuie sa fie putin indoiti pentru a putea apasa pana la fund pedala de frana si pentru a prelua din forta de impact in cazul unui accident.
3. Un alt lucru pe care cei de la Audi il recomanda este sa ne uitam unde vrem sa mergem. In clip veti vedea cum reprezentantul Audi le spune de 2 ori participantilor sa nu se uite la con ci undeva langa acesta. Dupa cum spuneam intr-un post anterior, soferul trebuie sa se uite tot timpul unde vrea sa ajunga si nu trebuie sa fixeze privirea pe un anumit obiect/obstacol.
Va recomand sa fiti atenti si la modul in care reprezentantul Audi se joaca cu volanul – pozitionarea mainilor si blandetea cu care invarte volanul, dar si la explicatiile date referitoare la derapajul controlat in curba (min 9:40). Despre pozitia corecta la volan am vorbit si aici unde Titi Aur ne explica cum sa ne jucam corect cu volanul.
Read MoreCEO-ul Audi despre Viitorul Tehnologic
Robert Scoble impreuna cu alti cativa bloggeri americani pasionati de tehnologie si masini poarta o discutie interesanta cu Rupert Sadler (CEO Audi), Mathias Halliger (director arhitectura MMI systems Audi) si Ricky Hudi (director departament electronica Audi). Avand in vedere ca interviul a avut loc in timpul CES, discutia s-a invartit in jurul tehnologiilor suplimentare de siguranta si integrarea dispozitivelor mobile in masina. Printre cele dezbatute se numara voice recognition, touch pad-uri, conectarea masinii la internet, distragerea atentiei la volan si directia in care se indreapta relatia masina-gadget.
Read MoreEuro NCAP: Topul Celor mai Sigure Masini din 2010
In 2010, Euro NCAP a efectuat teste de siguranta pe un numar de 29 de automobile dintre care doar 65% (19 masini) au obtinut numarul maxim de 5 stele. In 2009, 90% din masinile testate obtinusera maximul de siguranta. Principalul motiv pentru aceasta diferenta de 25% este faptul ca Euro NCAP a inasprit conditiile de evaluare incluzand obligativitatea sistemului electronic de control al stabilitatii, testul de protectie la impactul din spate (Whiplash) si sistemele suplimentare de prevenire a accidentelor (Safety assist, vezi premiile Euro NCAP Advanced).
Cele mai slabe rezultate in 2010 au fost inregistrate de Citroen Nemo – 3 stele si Landwind CV9 – 2 stele, acesta fiind si primul automobil chinezesc testat de Euro NCAP.
Masinile care au obtinut cele mai bune rezultate in 2010 sunt: BMW Seria 5 (Executive), Alfa Romeo Giulietta (Small Family), Honda CR-Z (Supermini), Kia Sportage (Small off-road 4X4), Toyota Verso (Small MPV).
Suzuki Swift, Kia Venga, BMW X1, VW Sharan/Seat Alhambra si Citroen C4 au trecut de pragul de siguranta de 80% intrand in categoria celor mai sigure masini din 2010. Lista completa a rezultatelor din 2010 poate fi accesata aici.
Incepand cu acest an, Euro NCAP va testa si sistemul electronic de control al stabilitatii, urmand sa includa aceste rezultate in calificativul final al masinii. Acest lucru demonstreaza inca o data importanta acestui sistem in evitarea accidentelor, un exemplu bun putand fi vazut aici.
Read More






Comentarii Recente